Sunteti aici: Codul de procedură civilă - Cartea II -> Titlul II -Dispozitii generale de procedura
-> Capitolul III-Termenele

CARTEA II
Procedura necontencioasa


Titlul I   |   Titlul II    |   Titlul III   |   Titlul IV   |   Titlul V


Titlul II
Dispozitii generale de procedura


Capitolul I   |   Capoitolul II    |   Capitolul III   |   Capitolul IV   |   Capitolul IV1


Capitolul III
Termenele


Art. 101 - Termenele se înteleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârsit termenul.
           Termenele statornicite pe ore încep sa curga de la miezul noptii zilei urmatoare.
           Termenele statornicite pe ani, luni sau saptamâni se sfârsesc în ziua anului, lunii sau saptamânii corespunzatoare zilei de plecare.
           Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârseste într-o luna care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urma a lunii.
           Termenul care se sfârseste într-o zi de sarbatoare legala, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi pâna la sfârsitul primei zile de lucru urmatoare.

Art. 102 - Termenele încep sa curga de la data comunicarii actelor de procedura daca legea nu dispune altfel.
           Termenele încep sa curga si împotriva partii care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o.

Art. 103 - Neexercitarea oricarei cai de atac si neîndeplinirea oricarui alt act de procedura în termenul legal atrage decaderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei.
           În acest din urma caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicarii; în acelasi termen vor fi aratate si motivele împiedicarii.

Art. 104 - Actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc îndeplinite în termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal înainte de împlinirea lui.