html>
|
|
|
Sunteti aici: Codul de procedură civilă - Cartea II -> Titlul III -Procedura înaintea primei instante Procedura necontencioasa Titlul I | Titlul II | Titlul III | Titlul IV | Titlul V Procedura înaintea primei instante Judecata Administrarea dovezilor & 5. Expertiza Art.201 - Când pentru lamurirea unor împrejurari de fapt instanta considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din oficiu, unul sau trei experti, stabilind prin încheiere punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte si termenul în care trebuie sa efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea expertizei la instanta sa aiba loc conform dispozitiilor art. 209. Când este necesar, instanta va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. În domeniile strict specializate, în care nu exista experti autorizati, din oficiu sau la cererea oricareia dintre parti judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau în sedinta publica, partile fiind îndreptatite sa puna si ele întrebari. Dispozitiile referitoare la expertiza, cu exceptia celor privind aducerea cu mandat, sanctionarea cu amenda si obligarea la plata de despagubiri, sunt aplicabile în mod corespunzator în cazurile prevazute la alin. 2 si 3. La efectuarea expertizei în conditiile alin. 2 pot participa si experti desemnati de parti, daca prin lege nu se dispune altfel. Art. 202 - Daca partile nu se învoiesc asupra numirii expertilor, ei se vor numi de catre instanta, prin tragere la sorti, în sedinta publica, de pe lista întocmita si comunicata de catre biroul local de expertiza, cuprinzând persoanele înscrise în evidenta celor autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare. Încheierea de numire va stabili si plata expertilor. Art. 203 - Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Art. 204 - Expertii se pot recuza pentru aceleasi motive ca si judecatorii. Recuzarea trebuie sa fie ceruta în termen de 5 zile de la numirea expertului, daca motivul ei exista la aceasta data; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare. Recuzarile se judeca în sedinta publica, cu citarea partilor si a expertului. Art. 205 - Dispozitiile privitoare la citare, aducerea cu mandat si sanctionarea martorilor care lipsesc sunt deopotriva aplicabile expertilor. Daca expertul nu se înfatiseaza, instanta poate dispune înlocuirea lui. Alineatul 3 *** Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Art.206 - Articolul 206 a fost abrogat prin Decretul nr. 38/1959. Ulterior art. 206 a fost reintrodus prin punctul 67 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Punctul 67 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005. Art. 207 - Daca expertii pot sa-si dea de îndata parerea, vor fi ascultati chiar în sedinta, iar parerea lor se va trece într-un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198. Art. 208 - Daca pentru expertiza este nevoie de o lucrare la fata locului, ea nu poate fi facuta decât dupa citarea partilor prin carte postala recomandata, cu dovada de primire, aratând zilele si orele când începe si continua lucrarea. Dovada de primire va fi alaturata lucrarii expertului. Partile sunt obligate sa dea expertului orice lamuriri în legatura cu obiectul lucrarii. Art. 209 - Expertul numit este dator sa-si depuna lucrarea cu cel putin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecata. Alineatul 2 *** Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Alineatul 3 *** Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Art. 210 - Când sunt mai multi experti cu pareri deosebite lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia. Art. 211 - Expertii sunt datori sa se înfatiseze înaintea instantei spre a da lamuriri ori de câte ori li se va cere, caz în care au dreptul la despagubiri, ce se vor stabili prin încheiere executorie. Art. 212 - Daca instanta nu este lamurita prin expertiza facuta, poate dispune întregirea expertizei sau o noua expertiza. Expertiza contrarie va trebui ceruta motivat la primul termen dupa depunerea lucrarii. Art. 213 - Expertii care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicita se vor pedepsi pentru luare de mita. La cererea expertilor, tinându-se seama de lucrare, instanta le va putea mari plata cuvenita prin încheiere executorie data cu citarea partilor. Art. 214 - Daca expertiza se face de o alta instanta prin delegatie, numirea expertilor si statornicirea platii ce li se cuvine se va putea lasa în sarcina acestei instante. |